Nu putem ajunge la lucrurile înalte dacă nu le facem pe cele de jos, aşa cum nu putem ajunge în vârful scării decât mergând din treaptă în treaptă. Necredinţa şi necunoştinţa lui Dumnezeu este cea mai grea şi mai fără de leac boală a sufletului.

Poporul român este prin tradiţie creştin, iar Sărbătorile Pascale, ca de altfel şi cele ce prefigurează Învierea şi Înălţarea Domnului, erau respectate cu sfinţenie de toţi locuitorii ţării, indiferent de rang, avuţie sau prejudecăţi politice şi culturale.

 Ne-am obişnuit să vorbim despre Toma necredinciosul şi despre duminica Tomei, adică a lui Toma cel necredincios. Pentru că ne sună în minte şi-n urechi versetele mult citite şi deseori citate din Evanghelia Sfântului loan, capitolul 20, 24-29. Acolo ni se vorbeşte de Toma care a spus celorlaţi ucenici că nu va crede că Domnul a înviat până ce nu va fi văzut în mâinile Lui semnul cuielor şi nu-şi va fi pus mâna în coasta Lui.

In vinerea din Săptămîna cea Luminată, credincioşii se grăbesc dis de dimineaţă spre bisericile înţesate de oameni şi pregătite ca pentru „a doua Bobotează“. Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii e o zi specială, o mare sărbătoare în care preoţii săvîrşesc a doua sfinţire a apei. Sărbătoarea aminteşte de o minune.