Tuesday, December 12, 2017   Search  
Va aflati aici: Istoric
 
Detalii articol
SCURT ISTORIC AL BISERICII "SFANTA TREIME" DIN TROY, MICHIGAN

Momentul sosirii primilor emigranţi români în zona oraşului Detroit nu poate fi stabilit cu certitudine. Ceea ce se cunoaşte este faptul că la începutul anilor 1900 existau deja multe familii de români în această parte a Statelor Unite. În marea lor majoritate erau originari din Transilvania, Banat şi Bucovina, de unde au venit nu numai cu dorinţa de a munci pentru o viaţă mai îmbelşugată, dar au adus cu ei şi tăria şi zestrea sufletească născute din credinţa moştenită de la moşii şi strămoşii lor. Acesta a fost motivul care a uşurat în mod deosebit înfiinţarea şi organizarea primelor parohii ortodoxe româneşti în acea perioadă.

          

 

Înaintea primului război mondial sosea în America, venind din Sf. Munte, schimonahul Alexandru Nan. După ce a fost hirotonit preot de către un episcop ortodox din New York, părintele Nan a venit la Detroit cu gândul de a întemeia o mănăstire. Era din părţile Sibiului, om smerit şi evlavios şi trăia o viaţă aspră, hrănindu-se cu pâine şi legume, iar drept aşternut avea un pat gol de lemn, cu două pietre de râu în loc de perne, după mărturisirile celor ce l-au cunoscut. Părintele Alexandru a cumpărat o casă modestă pe strada Riopelle şi a început să cheme lumea la rugăciune prin clopotele şi toaca ce le-a atârnat de tavanul prispei. „Mănăstirea de la pădure" a devenit în scurt timp un loc deosebit de căutat de românii din zona oraşului Detroit, prin râvna cu care părintele Alexandru, un ieromonah smerit cu inima, dar cu credinţă tare şi cu mare dragoste faţă de fraţii săi români, a răspuns nevoii de hrană sufletească a acestora, prin slujirea Sfintelor

Taine şi a Sfintei Liturghii. Părintele Alexandru a fost preocupat şi de treburi administrative, mărturie în acest sens stând registrele în care consemna, încă din 1917, botezurile sau alte slujbe pe care le oficia pentru credincioşi. În acelaşi an, 1917, a obţinut de la statul Michigan „charter"-ul de funcţionare a obştii sale pe care a numit-o „Prima mănăstire de călugări ortodoxă română independentă a Sfintei Treimi".

La distanţă de opt ani după această dată, părintele Alexandru, negăsind alţi fraţi care să i se alăture ca vieţuitori în mănăstire şi ţinând cont de faptul că credincioşii mireni care participau la slujbe erau tot mai numeroşi, a schimbat numele ctitoriei sale în „Parohia Ortodoxă Română Sfânta Treime". Acesta este motivul pentru care trebuie să considerăm anul 1925 ca dată a înfiinţării parohiei, pentru că înainte era numită mănăstire.

În 1926 a deschis o altă bisericuţă de lemn în Dearborn, unde, la fel ca în Detroit, făcea slujbe şi se îngrijea de trebuinţele sufleteşti ale românilor din acea parte a metropolei. După mulţi ani de osteneală şi de înfrânare aspră, schimonahul, suferind de o boală de stomac şi de neajunsurile bătrâneţii, s-a retras în liniştea Sfântului Munte, din nou la viaţa pustnicească. Acolo şi-a dat sufletul în mâinile Ziditorului şi a intrat în odihna de veci.

Locul şi servirea acestui vrednic pionier şi adevărat misionar ortodox-român în Detroit l-a luat părintele Ilarion Moloce. Era originar din părţile Bucovinei, din comuna Grăniceşti, Rădăuţi. A venit mai întâi în Canada unde a lucrat la calea ferată, apoi a trecut în Statele Unite şi a fost hirotonit preot la New York, la fel ca şi antecesorul său. Când acesta s-a hotărât să se retragă la Sfântul Munte, părintele Moloce a cumpărat de la călugăr, pentru suma de 5,000 de dolari, atât casa din strada Riopelle, cât şi bisericuţa din Dearborn, ca să continue lucrarea pastorală începută.

Era preot bun şi blând părintele Ilarion, cu mare dragoste de popor şi, la fel ca înaintaşul său, cu multă dragoste de cele sfinte. Se vede că după atâţia ani de lucrare duhovnicească numărul credincioşilor a crescut, iar locaşul de închinare - o odaie împodobită cu icoane şi o masă simplă pentru aducerea Sfintei Jertfe - nu mai putea satisface aşteptările parohienilor. De aceea, prima grijă a noului păstor a fost să prefacă locul de adunare pentru slujbă. Părintele Moloce a pus să se demoleze imobilul din Riopelle şi s-a îngrijit să se ridice în acel loc o biserică de lemn, modestă şi aceea, dar mai încăpătoare şi în formă de "biserică": cu altar, cu naos, cu ferestre ovale în partea superioară, cu turn şi cruce în vârf. În acest locaş aveau să-L laude pe Dumnezeu credincioşii de la "Sfânta Treime" vreme de încă 20 de ani.

O schimbare importantă a avut loc în 1931. Dintru început şi până atunci, parohia, ca imobil şi ca organizaţie bisericească, era proprietatea exclusivă a preotului, care o administra pe socoteala lui proprie, săvârşind sfintele slujbe după râvna personală. Din 1931, activitatea preotului a rămas cea spirituală în primul rând. Administraţia a trecut în seama poporului. La 22 Februarie 1931 s-a ţinut prima adunare parohială a credincioşilor de la Sfânta Treime, piatră de hotar în istoria acestei biserici. Citim în procesul verbal întocmit cu această ocazie: "Domnul Preot Elarion Molociu se declară în faţa poporului că Parochia Sfânta Treime care până în ziua de astăzi a fost condusă de D-lui singur, de azi înainte D-lui o predă la Popor pentru a o conduce mai departe, aşa cum porunceşte lejia noastră Bisericească".

Apoi din sânul Adunării s-a ales primul consiliu parohial, alcătuit din 12 membri, având ca preşedinte pe Cozma Nicu, vicepreşedinte Georgie Tanasie, casier Pantelie Cojocar, secretar financiar şi scripturistic Vasile Vaida, controlori Preot Ilarion Moloce, Nicolai Vorobeţ şi Grigore Ritivoi.

În felul acesta parohia a fost aşezată pe o temelie nouă. Preotul se îngrijea de cele sfinţitoare, iar comunitatea, întărită economic şi oarecum maturizată, prin reprezentanţii ei aleşi, participa la conducerea treburilor administrative şi putea să funcţioneze mai efectiv şi într-o formă organizată. "Erau mulţumiţi unii cu alţii", notează cronicarul aniversarii de 25 de ani, "iar comunitatea îşi urma cursul ei normal".

La cererea românilor americani şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, în 1935, a fost trimis peste Ocean şi instalat ca Episcop al tuturor românilor din Lumea Nouă, P.S. Episcop Policarp Moruşca. În noua situaţie, parohia "Sfânta Treime" s-a orientat drept, la fel cu toate celelalte parohii ortodoxe române: a recunoscut pe primul Arhipăstor canonic şi a recunoscut jurisdicţia nou-înfiinţatei Eparhii. "Drept care în ziua de 30 iunie 1935 au subscris 48 de membri unanim intrarea în Episcopie", scrie procesul verbal din 1 iulie 1935.

În aceeaşi adunare, membrii au hotărât să cumpere de la preotul Moloce biserica, împreună cu tot inventarul ei. Suma la care s-a făcut tranzacţia între fostul proprietar şi parohieni a fost de 3,000 dolari. Părintele Moloce a primit primul "payment" chiar în cursul şedinţei şi "preda biserica la popor". După cumpărare a urmat o altă reparare a locaşului şi reîmpodobirea lui, după care Episcopul Policarp, înconjurat de un sobor de preoţi, a resfinţit biserica în 5 aprilie 1936.

Anii de slujire ai Părintelui Moloce au fost ani de progres real şi de întărire. Oamenii îl respectau pe păstorul lor sufletesc şi-l iubeau fiindcă era harnic, modest şi devotat chemării sale. În munca sa, preotul era secondat de preoteasa Irina, femeie serioasă şi vrednică, precum şi de cei doi copii care împlineau mici servicii la altar şi în biserică. În timpul său a luat fiinţă "Reuniunea de Femei", având ca primă preşedintă pe Dna Ana Talvan (Bizovi). Această organizaţie a avut o participare foarte activă în viaţa parohiei, contribuind substanţial la restaurarea locaşului divin, la împodobirea lui, la pregătirea şi servirea meselor şi alte activităţi. Părintele Moloce a fost acela care a înfiinţat Şcoala Duminicală pentru copii. Prima clasă de religie a fost iniţiată în şedinţa din 6 Noiembrie 1936, când s-a hotărât "a se face şcoală Româniască şi ca copie Români să înmble la şcoală dauă zile la stămână, se înveţi Religia şi a scrie Româneşti şi ceti". Preotul îi învăţa pe copii catehismul, iar limba română era predată de un tânăr cu numele Bolovan, ajutat de cantorul Dionizie Culda.

Tot în vremea păstoririi preotului Ilarion Moloce şi-a început activitatea Clubul Tineretului de pe lângă parohie, care a dat multe serbări cu caracter artistic. Astfel aflăm că în Octombrie 1937 "parohia a dat teatru cu arteşti sau comediaşi", care, instruiţi de Teodor Vârciu, au avut un mare succes şi au primit un premiu de 10 dolari. La 30 Octombrie 1937 preşedintele Ioan Pop a luat iniţiativa înfiinţării unui cor bisericesc la Sfânta Treime: "să facem cor şi se învetzi Colinde de Sărbătorile Crăciunului".

Dacă adăugăm că încă din anul 1931 pe lângă parohie exista şi un "Club al Domnilor", ne dăm seama că de la bisericuţa din 13108 Riopelle Street se răspândeau, ca de la un far de lumină, mănunchiuri de raze binefăcătoare pentru familiile muncitorilor români din aria Detroitului, menite să le ţină caldă şi vie conştiinţa religioasă şi naţională.

Creşterea numărului membrilor parohiei şi dorinţa de a avea o biserică mai mare şi mai frumoasă la fel cu alte grupuri etnice din oraş i-a determinat pe credincioşii de la Sfânta Treime să se gândească la ridicarea unui nou locaş de rugăciune. În anul 1942 Consiliul parohial a decis cumpă-rarea a 10 loturi de teren. Loturile erau situate pe Strada Dequindre, aproape de Nevada Street, şi s-au cumpărat de la un oarecare Retty Victor pentru suma de 1,194 dolari. S-a format o comisie de construcţie, s-a întocmit planul, s-au adunat bani, dar ridicarea locaşului a trebuit sa fie amânata din cauză că pe acel loc existau barăci pentru muncitori şi nu toţi credincioşii au fost de acord cu noua aşezare a bisericii.

La 5 Mai 1946, Reuniunea de Femei a parohiei a donat pentru biserica proiectată 4 loturi de teren pe East State Fair Avenue, colţ cu Marx Street. Parohia a cumpărat apoi alte şase loturi alături de cele donate de Reuniune, găsindu-se astfel o alternativă mulţumitoare pentru toţi membrii parohiei, cu privire la aşezarea noii biserici. Planurile de construcţie au fost întocmite de arhitectul Peter R. Rosello, iar lucrările au fost angajate de contractorul Caspar Ashor, pentru suma de 46,000 dolari. Părintele Moloce, datorită vârstei, dar şi a unor neînţelegeri cu Consiliul parohial, cauzate de probleme administrative, la sfârşitul anului 1946 s-a retras de la conducerea parohiei.

La 30 Martie 1947 a fost ales ca preot-paroh părintele Eugen Lazăr din St. Paul, Minnesota. În timpul păstoririi sale, s-a vândut unei comu-nităţi creştine vechea clădire din Riopelle, care a fost eli-berată la terminarea bisericii noi. S-a intensificat campania de colectare a banilor de la membri şi de la alţi spriji-nitori. La 28 Septembrie 1947, s-a pus temelia noii biserici. Părintele Eugen Lazăr a păstorit parohia până la 6 iulie 1948 când, datorită dificultăţilor întâmpinate în ceea ce priveşte noua construcţie, a decis să se retragă de la conducerea parohiei.

În cadrul adunării generale a membrilor, ţinută la 27 iunie 1948, din cei doi candidaţi, pr. Glicherie Moraru din Montreal şi pr. George Lupu din Detroit, credincioşii au ales ca preot paroh pe părintele Moraru, binecunoscut comunităţii româneşti din Detroit pentru rolul principal avut în cumpărarea şi organizarea centrului episcopal de la Grass Lake, Michigan (Vatra Românească). Preşedintele consiliului parohial de atunci, Arcadie Seserman, era convins că părintele Moraru „va lupta din răsputeri să termine biserica începută de popor".

În aceeaşi adunare generală, preotul Moraru a făcut mai întâi un apel la unirea tuturor, la cooperare în muncă şi la ascultare. Apoi a prezentat un program detaliat de activitate, de reorganizare a parohiei pe temelii mai solide, mobilizând pe toţi: bărbaţi, femei şi tineret. A făcut apoi noi planuri strategice pentru colectarea de fonduri pentru construcţia bisericii. Părintele Moraru a mai cerut să fie asigurat prin contract că, odată terminate zidirea bisericii şi a casei parohiale, îi va fi permis să păstorească parohia pe viaţă sau cel puţin vreme de 25 de ani, beneficiind de un salar "egal cu al celui mai bine plătit preot român din Statele Unite". S-a format şi o nouă comisie de zidire, alcătuită din pr. Glicherie Moraru, preşedintele Arcadie Seserman, James Vasian, David Zaharia şi Condrea Bizovi.

Căile de obţinere a fondurilor necesare pentru construcţie au fost: împrumuturi de la membri şi donaţii benevole de la membrii şi credincioşii altor parohii, din care sume colectorii aveau dreptul să-şi reţină 10% cheltuieli de deplasare. Suma de 4,500 dolari s-a realizat din vânzarea bisericii de lemn din strada Riopelle.

Construirea bisericii de pe East State Fair s-a făcut în timpul unui an. Catapeteasma a fost realizată de sculptorul Alexandru Seceni din New York, pentru suma de 2,000 dolari. Pictura murală a fost executată de pictorul C. Popovici, iar cea de la catapeteasmă de Cornelia Damian-Tahiti. Sfânta Masă, o splendidă lucrare cu decoraţii de viţă de vie şi struguri, a fost lucrată de sculptorul Ion Flora. Sfinţirea bisericii s-a făcut la 19 iunie 1949, de un sobor de preoţi, în prezenţa unui mare număr de credincioşi. Pentru construcţia bisericii şi a casei paro-hiale, s-a cheltuit suma de 103,482.18 dolari, după cum se specifică în raportul financiar publicat în albumul de come-morare a 25 de ani de la sfinţire.

Părintele Moraru a desfăşurat o activitate deosebit de bogată în timpul păstoririi sale la biserica Sfânta Treime: s-au construit biserica şi casa parohială; s-au îmbunătăţit şi îmbogăţit activităţile şcolii duminicale; a luat fiinţă corala „România", care sub bagheta dirijorului, d-l Gheorghe Alexe, a dat răspunsurile la sfintele slujbe şi a susţinut concerte de colinde sau cântece populare la evenimente deosebite ale multora din comunităţile româneşti din Statele Unite şi Canada; Clubul Tineretului a primit sprijinul unor instructori din România pentru organizarea unei formaţii de dansuri populare, care a contribuit la înfrumuseţarea multor serbări ale românilor, nu numai din Detroit, ci şi din alte zone ale Americii; la iniţiativa sfinţiei sale, ing. Boris Puşcaşu a construit, în cimitirul Woodlawn din Detroit, în secţiunea românească, o frumoasă troiţă, pe locul unde sunt înmormântaţi un număr mare de români, între care şi Episcopul Andrei Moldovanu.

Părintele Moraru a fost un factor-cheie în procesul consolidării Episcopiei Misionare Ortodoxe Române în America, acordându-i tot sprijinul moral şi material de care a avut nevoie în anii tulburi şi zbuciumaţi când, din cauza unor interese personale şi a unor pasiuni politice, Biserica Ortodoxă Românâ din America s-a rupt în două. În 1951 românii americani au primit ca arhipăstor pe Episcopul Andrei Moldovanu. Credincioşii de la Sfânta Treime, în frunte cu preotul Glicherie Moraru, l-au acceptat cu dragoste pe noul ierarh şi i-au recunoscut calitatea de Episcop al românilor din America, aşa cum a fost sfinţit şi investit de Sfântul Sinod al Bisericii-Mame. Mai mult decât atât, la 21 lanuarie 1951, adunarea generală parohială a hotărât să ridice biserica Sfânta Treime la rangul de Catedrală a Episcopiei Misionare Ortodoxe Române în America, hotărâre aprobată ulterior de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Inaugurarea Catedralei a avut loc la 18 Noiembrie 1951, printr-o solemnitate impresio-nantă, cu liturghie arhierească oficiată de Episcopul Andrei Moldovanu, cu discursuri şi un mare banchet festiv.

După activitatea de un sfert de veac ca paroh al bisericii Sfânta Treime, părintele Glicherie a adormit întru Domnul la 1 iunie 1973. Rămăşitele pământeşti se odihnesc în cimitirul Woodlawn, la umbra troiţei pe care a dorit-o înălţată acolo, ca un monument al prezenţei ortodoxe româneşti în această parte a lumii. Postul de preot paroh a fost încredinţat de Î.P.S. Arhiepiscop Victorin, la recomandarea Consiliului parohial, P.C. Arhimandrit Bartolomeu Valeriu Anania, la acea vreme director al Cancelariei Arhiepiscopiei, astăzi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. Sub păstorirea Prea Cuvioşiei Sale, s-au desfăşurat lucrările de restaurare a Catedralei, ce suferise stricăciuni în urma incendiului din 7 aprilie 1973. Î.P.S. Arhiepiscop Victorin a resfinţit biserica la 24 februarie 1974.

O realizare importantă din timpul păstoriei părintelui Anania a fost aprobarea Adunării Generale parohiale din 7 Aprilie 1974 de a se cumpăra un teren de construcţie, în vederea zidirii unei noi biserici, devenită necesară mai ales în urma ataşării multor credincioşi de la biserica Sfântul Gheorghe din Pontiac, Michigan, la Sfânta Treime. Terenul a fost găsit în oraşul Troy, în suprafaţa de 11 acri, în colţul străzilor John R şi East Square Lake. În şedinţa din 29 August 1974, Consiliul parohial a decis cumpărarea acestui teren, lucru realizat la 19 Decembrie 1974, pentru suma de 70,000 dolari. S-a hotărât ca zidirea noii biserici pe acest teren să înceapă de îndată ce se vor ivi condiţiile prielnice.

După 1 mai 1974, părintele Anania s-a întors în România. Locul său a fost luat de P.C. Pr. Protopop Nicolae Bârsan, de la biserica "Sfântul Nicolae" din New York, pentru o scurtă perioadă, până la începutul lunii octombrie. Î.P.S. Arhiepiscop Victorin a numit ca paroh al Catedralei, la recomandarea Consiliului parohial din 10 octombrie 1974, pe P.C. Pr. Dr. Ştefan Slevoacă, de la Biserica „Sfântul Nicolae" din Worcester, Massachusetts şi l-a instalat la 1 Noiembrie 1974. În timpul păstoririi sale, părintele Slevoacă, ajutat de Consiliul parohial şi credincioşi, s-a îngrijit de finalizarea lucrărilor de restaurare a Catedralei şi a iconostasului. În vara anului 1978, Pr. Slevoacă s-a întors în România. Până în luna februarie 1978, parohia a fost condusă din nou de Pr. Nicolae Bârsan. La această dată, Î.P.S. Arhiepiscop Victorin numeşte ca preot slujitor, cu titlu temporar, pe P.C. Arhimandrit Dr. Vasile Vasilachi. La Adunarea generală din luna august 1978, cu binecuvântarea Î.P.S. Arhiepiscop Victorin, a fost ales ca paroh, P.C. Pr. Simion S. Caplat de la biserica „Sfântul Nicolae" din Worcester, Massachusetts, care a preluat administrarea parohiei la 14 septembrie 1978.

Încă din timpul păstoririi vrednicului de amintire Protopop Glicherie Moraru, voinţa tuturor credincioşilor parohiei Sfânta Treime era ca să găsească un loc mai potrivit, mai larg şi mai accesibil românilor pentru închinare şi recreere. Aşa se face că încă din acea vreme au început căutările pentru o nouă proprietate unde să se construiască o nouă biserică, fericită fiind situaţia financiară a parohiei care în acel timp avea în bancă aproximativ 300,000 dolari. După moartea pr. Moraru a urmat o perioadă de frământări, accentuate şi de incendiul care schimbase mult ceea ce era înainte Catedrala „Sfânta Treime". În urma unor hotărâri ale adunărilor şi consiliilor parohiale, au început investigaţiile pentru noul teren şi noua aşezare. Pentru aceasta, din partea Adunării parohiale şi a Consiliului parohial au fost delegaţi d-l Ing. Boris Puşcaşu, d-l Ştefan Feraru, d-l Constantin Bărdaş şi P.C. Arhim. Bartolomeu V. Anania, administratorul din acel timp al parohiei. După cumpărarea terenului din Troy, încercările de demarare a lucrărilor de construcţie, prin angajarea unor arhitecţi români, au eşuat. Pr. Caplat, cu aprobarea Consiliului parohial, a angajat pentru întocmirea planurilor de construcţie a noii biserici, firma de arhitecţi Mark English Associates – Architects & Designers din Detroit, decizie aprobată şi de Adunarea generală. Costurile de construire trebuiau să fie în jur de 700,000 dolari. La 6 septembrie 1979, construcţia noilor clădiri (biserică, hală şi casă parohială) a fost încredinţată firmei General Contract, J.C. Nielsen Co. din Royal Oak, Michigan. La 16 septembrie 1979, ÎPS Arhiepiscop Victorin, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit piatra de temelie şi a aşezat crucea pe locul unde urma să fie construită biserica.

Încep lucrările la fundaţia noii biserici, a halei, a casei parohiale şi parkingului. În luna ianuarie 1980 zidurile bisericii erau ridicate până la acoperiş, iar la hală au fost fixate arcurile masive ce susţin acoperişul. Din motive financiare, ritmul lucrărilor este încetinit până în octombrie 1980, când se obţine un împrumut de la City National Bank din Detroit. Lucrările se reiau şi la 8 Februarie 1981 comunitatea se mută pe noua proprietate din Troy. Între timp a fost vândută proprietatea de pe State Fair pentru suma de 126,000 dolari, sumă care s-a adăugat fondului de construcţie a noii biserici. De asemenea, fondul a beneficiat şi de unele donaţii substanţiale, ca aceea a credincioşilor din fosta parohie „Sfântul Gheorghe" din Pontiac, Michigan, cu suma de 20,000 dolari, precum şi aceea a Preotului Martin Ionescu, tot de 20,000 dolari.

La 8 februarie 1981 a avut loc prima slujbă, în hala bisericii. În noua biserică, cu voia lui Dumnezeu, prima Sfântă Liturghie a fost slujită de P. C. Arhimandrit Bartolomeu V. Anania, la 5 aprilie, asistat de P.C. Pr. Simion Caplat, paroh, şi diaconii Aurel Plantus şi Dumitru Jitianu. Acelaşi sobor de preoţi şi diaconi a fost în jurul Î.P.S. Arhiepiscop Victorin, la prima liturghie arhierească săvârşită în noua biserică, la 12 aprilie 1981.

Apropiindu-se marele praznic al Pogorârii Sfântului Duh, de comun acord cu enoriaşii parohiei, s-a hotărât sfinţirea bisericii "Sfânta Treime" şi a întregului complex de construcţii pentru ziua Cincizecimii. Actul sfinţirii a avut loc la 14 iunie 1981, la praznicul Cincizecimii, oficiat de către Î.P.S. Arhiepiscop Victorin şi P.S. Episcop Roman Ialomiţeanul, Vicarul Arhiepiscopiei Bucureştilor, delegat de Prea Fericitul Părinte Patriarh Dr. Iustin Moisescu, să participe la sfinţire ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române din Ţara-Mamă.



Soborul clericilor care a participat la această sfinţire a fost compus din: P.C Arhim. Dr. Vasile Vasilachi, P.C. Arhim. Bartolomeu V. Anania, P.C. Arhim. Paulin Popescu, P.C. Arhim. Felix Dubneac, P.C. Arhim. Nicolae-Nifon Mihaiţă, P.C. Pr. Simion S. Caplat (parohul bisericii), P.C. Pr. Ioan Ioniţă, P.C. Pr. Ion Năstase, P.C. Pr. Remus Bleahu, P.C. Pr. I. Moţiu, P.C. Pr. N. Cicală, P.C Pr. J. Tocari şi diaconii Dumitru Jitianu şi Aurel Plantus.

Pr. Simion Caplat a păstorit parohia până în anul 1982, când a fost numit paroh la Catedrala Sf. Gheorghe din Windsor, Ontario. În locul său a fost instalat ca preot paroh de către ÎPS Arhiepiscop Victorin, la 10 octombrie, P.C. Pr. Vasile Neagu, care va administra parohia pentru următorii 10 ani, până în 1992, an în care va fi încredinţată spre păstorire P.C. Pr. Dr. Grigore Pătrulescu. Din 1997, P.C. Pr. Ştefan Popica va fi păstorul credincioşilor bisericii "Sfânta Treime" până la mutarea sa la Domnul, în luna august 2003. Î.P.S. Arhiepiscop Nicolae, în acord cu Consiliul parohial şi ulterior prin aprobarea dată de Adunarea generală, a numit paroh pe Pr. Călin Barbolovici.

Din discuţiile avute cu membrii veterani ai parohiei aflaţi astăzi la vârsta senectuţii, cum ar fi d-l Ştefan Feraru, d-l George Pâslaru, d-l Gheorghe Alexe şi P.C. Protos. Daniel (Dumitru) Jitianu, am aflat multe detalii despre furtunile şi valurile ce au lovit corabia Bisericii „Sfânta Treime" din Troy; dar rugăciunile şi râvna jertfelnică deopotrivă ale slujitorilor altarului şi ale credincioşilor au dobândit mila şi Harul lui Dumnezeu care a menţinut-o pe linia de plutire. Comunitatea actuală a membrilor Bisericii „Sfânta Treime" din Troy, preot şi credincioşi, continuă şi astăzi să menţină vie credinţa strămoşească, ce a animat un călugăr modest, acum aproape un veac, să vină în aceste locuri şi să construiască biserică.

Troy, 17 iunie 2007

Pr. Călin Barbolovici

paroh

You must be a registered subscriber in order to view this Article.
To learn more about becoming a subscriber, please visit our Subscription Services page.

Scris de: Pr. Calin Barbolovici
Postat la data: 3/7/2009
Nr. de accesari: 3172

Return
An error has occurred.
Error: Unable to load the Article Details page.

Terms Of Use | Privacy Statement Copyright 2009 - B.O.R. "Sfanta Treime", Troy, Michigan, USA